Comunicat de presa
Festivalul Internaţional de Poezie
Renata Verejanu
Academia Europeană a Societății Civile, autorul proiectului, în parteneriat cu
Institutul de Filologie al Academiei de Științe
a Moldovei, Primăria mun.Chișinău și Asociația Națională a Oamenilor de Creație
din Moldova, comunică:
La 1 martie 2014 a fost lansat
Festivalul Internațional de Poezie ”Renata Verejanu” ce se adresează tuturor îndrăgostiților de poezie, indiferent de vârstă, naționalitate, țara
de reședință, limba vorbită, religie etc. Doritorii de a participa la prima ediție
(instituțiile de învățământ, bibliotecile, centrele/casele de cultură, centrele
de creație etc.) fac demers către organizatori. Fiecare persoană poate
participa în cel mult 2 secțiuni:
1. Poezie proprie - autori care nu sunt membrii ai US participă cu câte 3 texte, creaţii personale (nepublicate în format
electronic sau hârtie până la data participării în concurs).
2. Eseu critic - participă elevi, studenți, masteranzi,
doctoranzi, profesori, jurnaliști, cercetători care prezintă 2 pagini
(format A4, Times New Roman, 12) de analiză a creației (sau a unui text de)
Renata Verejanu, eseu nepublicat în format electronic sau hârtie până la acea
dată,
3. Recital de poezie din creația poetei Renatei Verejanu - declamatorii recită un poem (pledoarie etc.) maximum 3 minute.
4. Compozitori – prezintă cântece pe versuri de Renata Verejanu, lucrarea poate fi în limba pe care o posedă interpretul/compozitorul (maximum 3 minute).
4. Compozitori – prezintă cântece pe versuri de Renata Verejanu, lucrarea poate fi în limba pe care o posedă interpretul/compozitorul (maximum 3 minute).
Membrii Juriului Festivalului vor
juriza participanții fiecărei secțiuni pe
categoriile de vârstă:
Categoria I - … până la 14 ani,
Categoria II – 15-25 ani,
Categoria III – peste 25 ani.
Faza locală – începe azi, 1 martie 2014 și va dura până la 20 aprilie 2014. Instituţiile
doritoare de a participa în concurs, înștiințează organizatorii și desfășoară
etapa locală. Se vor califica pentru faza următoare 3 autori de poezie, 3
declamatori şi 3 autori cu câte un eseu de la fiecare instituție
participantă. Listele cu câştigătorii vor fi expediate la organizatorii
Festivalului, până la 1 mai 2014.
Faza raională – se va desfăşura în intervalul 1 aprilie - 25
mai 2014, respectând secţiunile şi categoriile. Laureaţii fiecărei secţiuni
se vor califica pentru faza finală. Materialele (poezii și eseuri) câştigătoare
la faza raională/municipală, însoțite de un CV al participantului și 1-3 poze
color, vor fi trimise pentru etapa finală, în format electronic, specificând: Concursul
Internațional de Poezie ”Renata Verejanu”, pe adresa de e-mail: festivalnationalrv@gmail.com
Participanții din alte țări expediază materialele (în
dependență de secțiunea la care doresc să se înscrie), însoțite de un CV, 1-3
poze color, până la 25 mai 2014. Participanții selectați pentru etapa internațională
vor primi confirmare.
Cei care se vor înscrie la secțiunea compozitori vor evolua direct
în etapa finală.
Poeziile și eseurile celora care vor intra în final vor fi editate în volum
antologic.
Festivalul va oferi câte trei premii pentru fiecare secțiune și Trofeul
Festivalului.
Termen limită de primire a materialelor: 25
mai 2014.
In perioada iunie-august, organizatorii vor publica Antologia
ce va cuprinde textele laureaţilor.
Cartea va fi promovată în cadrul Salonului Internațional de Carte, la alte evenimente importante, organizate de Academia Europeană a Societății Civile și partenerii săi.
Cartea va fi promovată în cadrul Salonului Internațional de Carte, la alte evenimente importante, organizate de Academia Europeană a Societății Civile și partenerii săi.
Informații la tel.
022 226675 sau 068582011,
1 martie
2014, Chișinău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu